Muntii Valcan

 

Se află la vest de Jiu, acolo unde începe marele arc al Carpaţilor, curbat spre Dunăre. Acest masiv muntos se prezintă ca o înşiruire de culmi cu forme line acoperite de păduri până aproape la limita superioară a acestora. Se situează în sectorul sud-vestic al Carpaţilor Meridionali şi împreună cu Munţii Mehedinţi închid la sud arcul carpatic cuprins între Jiu şi Dunăre. Spre nord Munţii Vâlcanului sunt limitaţi de Jiul de Vest care străbate Depresiunea Petroşani. Limita estică o formează Jiul unit la Iscroni care pătrunde spre sud prin spectaculosul şi fermecătorul defileu Lainici sau Surduc. Acest defileu cu sălbăticia apelor Jiului a fost din toate timpurile un extraordinar recital de pitoresc, care odată cu construcţia celor 39 de tunele ale căii ferate şi a modernizării drumului a căpătat acel superlativ al frumuseţilor pământului românesc. Calea ferată şi şoseaua se împletesc cu Jiul creind un peisaj unic prin pitorescul lui.

Spre sud, Munţii Vâlcan coboară spre depresiunea gorjană , iar în vest ajunge până în Pasul Jiu-Cerna.

Munţii Vâlcan au o suprafaţă de cca 900 km[1] , iar creasta principală întinsă pe 55 km de la est-nord-estspre vest-sud-vest, are cinci zone mai înalte : Cândeţu-Drăgoiu ( 1682m), Straja ( 1868M), Şigleul Mare ( 1682m), Arcanu (1760 m), Oslea (1946m).Culmea principală a Munţilor Vâlcan se înalţă brusc din defileul Jiului (500-550m) la 1598m în vârful Cândetu, deci circa 1000 m diferenţă de nivel pe o distanţă de 2,7 km. Din acest vârf culmea principală şerpuieşte spre sud-vest, peste vârful Drăgoiu (1690 m), atingând 1621 m în Pasul Vâlcan, unde trecea drumul care făcea trecerea din Depresiunea Petroşani spre Oltenia, până s-a construit şoseaua în Defileul Jiului. Din Pasul Vulcan coboară în Şaua lui Loghin, urcă în vârful lui Loghin (1560m ), apoi se înalţă brusc în vârful Straja (1868m). Creasta se menţine relativ înaltă şi peste vârful Mutu, scade treptat până în şaua de la Paru de Fier în apropiere de vârful Coarnele ( 1789m). Către sud-vest culmea principală pierde din înălţime până în şaua Cârloabele (1372m). De aici înălţimea creşte din nou spre Şigleul Mic ( 1581 m) şi Şigleul Mare (1682 m). Din vârful Şigleul Mare culmea coboară spre sud în şaua Dâlma Căzută (1150 m )pe unde trece drumul din valea Sohodolulu la Valea de Peşti. În continuare culmea răzbate din nou în gol de munte până în vârful Arcanu (1760 m). Din acest pisc, care domină munţii scunzi din jur culmea se îndreaptă spre vest şi leagă vârfurile Prisloapele Mari (1591 m), Prisloapele Mici (1493m) şi Nedeilor (1619 m). Culmea coboară apoi în şaua Groapa Nedeuţii în imediata vecinătate a crestei Oslea, atinge vârful Coada Oslei (1899m ), apoi Oslea (1946m) ,cea mai mare înălţime din Munţii Vâlcan. Culmea principală continuă peste şaua La Suliţi (1703 m )şi mai departe peste vârfurile Şarba şi Turcineasa, până dincolo de Muntele Alunu, unde încep Munţii Mehedinţi.

Munţii Vâlcan dispun de o reţea hidrografică bogată . Toate apele curgătoare care izvorăsc din Munţii Vâlcan se varsă direct sau indirect în Jiu. Toate pâraiele din sectorul nordic al Munşulor Vâlcan se varsă în Jiul de Vest. Până la Iscroni cei mai importanţi afluenţi din dreapta sunt:Şarba, Ştirbul, Ursul, Boul, Gârbovul, Rostoveanul, Valea de Peşti, Balomirul, Tusu, Braia, Baleia, Merişoara. Spre deosebire de Munţii Retezat, unde există peste 80 de lacuri glaciare, Munţii Vâlcan nu dispun de asemenea lacuri. În schimb în anul 1970 a luat fiinţă nu departe de oraşul Uricani, lacul de acumulare Valea de Peşti, pe valea care i-a dat numele. Lacul se află la o altitudine de 830 m şi se întinde în spatele unui baraj de 53 m pe o suprafaţă de 31 ha. În apropierea lacului se află motelul Valea de Peşti.

Munţii Vâlcan prezintă o atracţie deosebită pentru practicarea sporturilor de iarnă. Zona cea mai cunoscută pentru practicarea schiului este zona Straja unde a şi luat naştere Complexul Turistic Straja format din 210 cabane, case de vacanţă, pensiuni şi vile. Dintre acestea 38 sunt omologate cu 1,2,şi 3 stele. În Straja sunt amenajate 7 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu ( teleschi). Patru dintre ele beneficiază şi de instalaţie de nocturnă, facând astfel posibilă utilizarea pârtiilor până seara târziu. Pârtiile sunt în formă de evantai, astfel se formează suprafeţe schiabile în lungime de până la 5 km. Sunt întreţinute cu ajutorul a 5 utilaje de bătătorit zăpada şi există tunuri pentru zăpadă artificială. În staţiune există un detaşament de Jandarmerie Montană şi un serviciu public de Salvamont care asigură atât ordinea şi disciplina în staţiune, cât şi protecţia şi acordarea primului ajutor în caz de accidente. Accesul în staţiune se face din Lupeni, din zona cartierului Braia, urmărind indicatorul Straja şi pe Drumul Crucii asfaltat din 2007; după aproximativ 9 km se ajunge în staţiunea montană Straja. Din zona Agrementului Brăiţa se poate ajunge în staţiune cu telescaunul. În această zonă de agrement există o parcare păzită unde se poate lăsa maşina. În octombrie 1996 a fost construită Crucea de pe muntele Straja în memoria soldaţilor căzuţi în primul război mondial în luptele de pe Jiu dar şi în memoria turiştilor care şi-au pierdut viaţa în zonă. În scurt timp lângă Cruce s-a ridicat şi un schit , iar din 2006 intrarea în Schitul Straja se face printr-un tunel lung de 50 m pe pereţii căruia este pictat în întregime Calendarul Bisericesc şi scene din Vechiul şi Noul Testament. În fiecare an în Vinerea Mare are loc Dumul Crucii . Din 1999 se reface drumul parcurs de Mântuitorul Iisus Hristos cu cele 14 popasuri , pe un traseu de 10 km. Participanţii la Drumul Crucii duc pe umeri o cruce în mărime naturală, sculptată cu imagini reprezentând cele 14 popasuri şi având încrustată în ea o bucată din lemnul sfânt al crucii purtată de Hristos.

Tot în staţiunea Straja are loc în fiecare an la data de 24 iunie Nedeia Sânzienelor, sărbătoare legată de cultul recoltei, vegetaţiei şi a fecundităţii.

O altă zonă cu perspective mari pentru turism esta zona Pasul Vâlcan , de unde se pot organiza excursii pe diferite trasee turistice şi se pot practica sporturi de iarnă. Aici există deja multe case de vacanţă şi în februarie 2011 s-a dat în folosinţă telegondola care facilitează foarte mult transportul spre această zonă.

În Munţii Vâlcan în zona nordică cele mai multe trasee turistice pornesc din localităţile aşezate în Valea Jiului de Vest, de la Iscroni până la Câmpuşel. În zonă se poate ajunge pe DN66 Târgu Jiu –Petroşani şi DN 66A Petroşani-Lupeni-Câmpu lui Neag şi pe calea ferată Târgu Jiu-Petroşani-Simeria şi calea ferată Petroşani-Lupeni.

 

BIBLIOGRAFIE

  • Ion Preda, Dan Pasăre, „Valea Jiului”, Editura Sport-turism, Bucureşti, 1985
  • Asaltul Carpaţilor
  • Nae Popescu, „Munţii Vâlcan”, Editura Sport-turism, Bucureşti, 1979
  • Munţii Carpaţi, nr. 16

 

  • România Pitorească, nr. 10/1977, nr.5 /1978, nr. 8 /1978, nr. 7 /1985, nr. 8, 10 /1989
 

Newsflash

Depresiusnea Petroşani a fost populată începând din secolele XVII-XVIII,când pe rând s-au format şi aşezările, cele mai multe prin trecerea locuitorilor din Ţara Haţegului.La început locuitorii s-au numit jieni dar în timpul ocupaţiei austro-ungare au căpătat porecla de momârlani.Termenul de momârlan este relativ nou,nu mai vechi de 187O.Străinii care au venit aici să cerceteze zona din punct de vedere geologic au rămas impresionaţi de această lume arhaică,zicând aceştia sunt rămăşiţe de daci.

Termenul de momârlan are mai multe înţelesuri

-urmaşii dacilor rămăşiţă în maghiară-maradvany

-din latină momo-ţăran,lan-băştinaş

Momârlan este deci om al locului,om de vatră,de baştină care a locuit aici din vremuri străvechi.În prima ediţie a Dex-uluilui Lazăr Săineanu din 1896 –momârlan era definit ca un bădăran,mârlan, ţopârlan,iar la punctul 2 joc de copii.Astăzi momârlanii formează relativ o comunitate mică în Depresiunea Petroşani, numărul lor fiind între 1O.OOO-2O,OOO de locuitori.Această lume a Ţinutului momârlanilor din Depresiunea Petroşani a avut oarecum un statut de comunitate închisă,momârlanii nedorind să-şi destăinuie viaţa şi

grijile celor din afara satului.Trăiau după tradiţiile lor intangibile şi îşi construiau casele aşa cum o făceau odinioară dacii,din bârne necioplite,încheiate la capete cu imbucătură numită coadă de rândunică.Bârnele erau aşezate de obicei pe un zid simplu de piatră,sub casă aflându-se beciul.Casele aveau formă dreptunghiulară,constând în general din două camere cu un coridor lung situat în faţă,având lungimea celor două camere şi aproximativ un metru lăţime,numit târnaţi.Acoperişul casei era din şindrilă confecţionată în general din lemn de brad.În ocol-curte mai era o cămară,bucătăria de vară,grajdul prevăzut cu şură.Clădirile înconjurau pe patru laturi o curte interioară, aşa numită casă cu ocol întărit parcă ar fi mici incinte de cetate.Cei mai mulţi şi-au construit locuinţele mai sus pe versanţi,pe terenuri mai înalte,acolo unde nimeni nu putea să le exproprieze terenul.Colibele sunt construcţii pastorale în afara satului în zona păşunilor şi fânaţelor subalpine.Sunt construcţii mici,alcătuite dintr-o singură încăpere pentru locuit,iar în cazul în care terenul permite şi urcatul vacilor iarna,se mai construieşte încă o încăpere separată pentru acestea un fel de grajd.La colibă.momârlanii urcă cu oile primăvara pentru păşunatul ierbii, înainte de a urca la munte.Vara în lunile iulie,august urcă la colibă pentru a face fânul necesar pentru iarnă.Fânul se face în clăi acolo ,nu se coboară acasă..Toamna după alesul oilor, momârlanii coboară din nou cu oile la colibă pentru a păşuna iarba ce a crescut de la cositul fânului în cursul verii.În jurul colibei există holde unde se seamănă de obicei cartofi pentru asigurarea hranei pe perioada cât stau cu oile la fân.Iarna de obicei după Sf.Ioan când se încheie la sate perioada sărbătorilor de iarnă,momârlanii urcă cu oile la fân.Fânul este dat oilor pe terenul de fânaţ în aşa numite ţarini care se mută din loc în loc,prin această metodă asigurându-se fertilizarea naturală a terenului.Stânele montane sunt construite în zonele alpine unde oierii vărează oile.De la Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena,oile sunt urcate la munte unde stau până în jurul lui 1 septembrie în devălmăşie.Stânile sunt construite din bârne lungi de brad,cioplite cu barda.În general ele sunt formate din două încăperi,una mai mare şi un a mai mică, fără uşi între ele.În încăperea mare se face focul în mijloc pe vatră,iar fumul iese din stână pe sub streaşină prim spaţiile libere dintre bârne şi acoperiş.În apropierea stânei se află strunga pentru muls oile,şi un loc potrivit unde oile să doarmă noaptea,o pajişte mai întinsă numită târlă.De multe ori în apropiere erau şi stâne de vaci,de unde laptele era coborât la 2-3 zile pentru valorificat.Cunoscute erau stânele de vaci de la Negrele şi Dealu Mare din Bărbăteni,Pietricelele dinValea de Brazi,stânele La Fete de lângă Cabana Buta.Din păcate ele au rămas doar amintiri.Poate că-n următorii ani ,în munţii noştri,vechile stâne vor deveni muzee în aer liber,pentru atracţia turiştilor.

Creşterea animalelor a constituit o ocupaţie de bază a ţăranilor din Depresiunea Petroşani.Sfârşitul lunii mai prilejuieşte un eveniment deosebit în viaţa oierilor din zonă,urcatul oilor la munte şi apoi mult aşteptatul măsurat al oilor.Pe măsura încălzirii timpului se practică tunsul oilor.După tuns,urmează „boitul oilor”cu vopsele de diferite culori.Pe lângă acest semn oierii mai folosesc un semn care marchează definitiv oile proprii.Este un semn mai dur,făcut în urechea oii ,în mod obişnuit cu potricala sau alt obiect tăios.Cu câteva zile înainte de scoate oile la munte ,oierii unul sau doi din fiecare familie urcă la munte, pentru a pregăti terenul.Se amenajează stâna,se reface strunga,se curăţă izvoarele de unde se va aduce apa la stână.Oile se împart în oi cu lapte şi oi sterpe.Oile sterpe urmează să fie duse la o înălţime mai mare a muntelui decât cele cu lapte.

Măsuratul oilor este unul dintre cele mai importante momente din viaţa oierilor.În ziua stabilită pentru măsurat sunt prezenţi toţi oierii,însoţiţi de membrii familiei pentru a participa la acest eveniment.În funcţie de cât lapte a fost la măsurat,fiecare oier va primi brânză în cursul verii,cât stau cu oile la munte.După terminarea măsuratului are loc petrecerea la care participă toţi cei prezenţi la eveniment.Pe parcursul verii,în funcţie de cantitatea de lapte obţinut la măsurat,familia fiecărui oier merge la munte pentru a-şi însuşi brânza cuvenită.

În comunitatea momârlanilor s-au păstrat mai multe obiceiuri,care chiar dacă au suferit unele schimbări,atrag atenţia celor din afara comunităţii.

Obiceiul îngropării morţilor în grădina din apropierea casei îşi are rădăcinile în urmă cu mai bine de câteva secole,când exista credinţa,că morţii,ca şi viii, trebuie să se afle în apropierea familiei,chiar şi după ce au trecut la cele sfinte.La înmormântarea feciorilor, la mormânt în colţul stâng,în apropierea crucii se pune un brad adus de la munte,care va evoca dispariţia unui falnic brad din sânul comunităţii.Un număr impar de feciori 7-9-11 se deplasează la munte în zona de pădure deasă, unde cresc brazi înalţi,în vederea tăierii bradului.Lungimea bradului este în funcţie de numărul anilor feciorului decedat.Un fecior începe să cânte din fluier a jale,iar altul loveşte cu securea urmând ca fiecare grup să dea câte o lovitură,până ce bradul cade.Până la apropierea vârfului crengile se îndepărtează, iar bradul este transportat pe umeri de feciori aşezaţi în şir indian.În întâmpinarea feciorilor ce coboară bradul,veneau bocitoarele şi fluieraşi cu melodii de jale şi cu cântecul bradului.

„Tinerele voinic

Ce gând ţi-a venit

De mânaşi

Toţi, cu-n toporaş,ţie să-ţi aducă

Nevastă brădată

Naltă,sprâncenată?”

Tulpina bradului se înflorează după priceperea meseriaşilor prin decupare de coji.

Străbătând zonele montane din împrejurimile Depresiunii Petroşani,dăm foarte des de „Omul de patră”zidit din lespezi de piatră şlefuite şi lustruite de-a lungul secolelor de priceputul meşter care este natura şi aşezate cu migală,una peste alta,circular de mâna creatorului om,până la un stat de om,cu bază mai lată pentru a dura în lupta cu veacurile,subţiindu-se apoi la vârf.Privit mai ales de la distanţă,pare într-adevăr a fi un om,încremenit în timp.Numele acestor stranii construcţii diferă în Depresiunea Petroşani de la sat la sat.În unele sunt numite oameni de piatră,în altele momâi şi fine în altele se confundă cu gomilele.Rolul omului de piatră este atribuit în fiecare sat în funcţie de modul cum este numit.În unele sate ţin locul sperietorilor pentru păsări postate în holde.Alţii consideră că rolul lor ar fi acela de a se constitui în piatră de hotar între munţi.Şi azi momârlanii îşi mai marchează hotarul între proprietăţi cu pietre îngropate parţial în pământ.O parte dintre oieri afirmă că rolul oamenilor de piatră ar fi acela de a se constitui într-un punct de reper.Omul de piatră ar fi o creaţie a ciobanilor de-a lungul timpului deci ar fi marcaje ciobăneşti.

Un obicei care adună comunităţile de momârlani este nedeia.Nedeile sunt petreceri câmpeneşti,care se ţin cu ocazia unor date calendaristice importante.Ele se ţin în preajma satelor-nedeile de sat şi pe culmile munţilor-nedeile de munte.În comunităţile de momârlani cele mai cunoscute nedei de sat se ţin după Paşti.

-La Biserica Sânioni,cel mai vechi lăcaş de cult din Depresiunea Petroşani,nedeia are loc în ziua a doua de Paşti.

-Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este ziua aleasă de sătenii din Câmpu lui Neag pentru a ţine nedeia de la Câmp.

-Nedeia de la Dealu Babii are loc în fiecare an în a treia duminică după Paşti.

Nedeile de munte se ţin tot cu ocazia unor serbători religioase.

-Straja este locul unde în fiecare an la data de 24 iunie adică de de ziua naşterii Sf. Ioan Botezătorul se organizează Nedeia Sânzienilor.

-Pe 29 iunie pe muntele Zănoaga se organizează Nedeia de Sânpetru.

-Nedeia de pe muntele Tulişa are loc pe 2O iulie,când lumea creştină îl serbătoreşte pe Sf. Ilie.

-La 15 august de Sfânta Maria în masivul Parâng se organizează Nedeia Troiţei.

Putem spune că în ultimul timp în Depresiuna Petroşani în comunităţile de momârlani nedeile au reânviat ele putând constitui un sprijin moral pentru membrii acestei comunităţi.De asemenea în viitor aceste manifestări trerbuie valorificate tot mai mult şi din punct de vedere turistic.